Culturi recunoscute în arta tatuajelor

by Xperience

Înconjurul lumii

De la o estetică expansivă la tatuaje minimaliste, cerneala corporală a parcurs un drum îndelungat prin țări diverse și culturi variate. Oricum, după cum se știe, arta tatuajelor nu este una descoperită de lumea modernă. O serie de culturi antice au practicat această artă pentru a marca elementele memorabile. Iată 11 dintre acestea:

1. Cultura Samoan, Polynesia

Tatuajele tradiționale Samoan pentru bărbați denumite pe’a, includ linii simetrice sau blocuri grafice închegate și acoperă partea corpului cuprinsă între talie și genunchi. Tatuajele dedicate femeilor, denumite malu, ce acoperă coapsele, sunt concepute din motive mai delicate.

2. Tribul Maori, Noua Zeelandă

Faimosul trib din Noua Zeelandă, Maori, deține o cultură a tatuajelor care implică tatuaje faciale și corporale permanente ce poartă numele de Ta Moko. Tatuajele pentru bărbați includ elemente elaborate poziționate pe întrega față, iar cele pentru femei sunt aplicate doar pe buze, obraji și, uneori, pe nări. Această tradiție este una dintre cele mai bizare, dar frumoase practici din lume.

3. Cultura Budistă

Popularele tatuaje Mandala provin din cultura budistă. Acestea sunt formate din elemente circulare spectaculoase ce simbolizează eternitatea, desăvârșirea și Universul. Avantajul tatuajelor Mandala este acela că sunt extrem de versatile, modelele fiind diferite de la individ la individ.

4. China

Cultura tatuajelor chinezeşti se presupune a fi apărut în anul 3000 Î.Hr. şi include o varietate de designuri care acoperă întregul spate, mâinile şi picioarele. Cele mai populare tatuaje ale acestei naţiuni sunt kanji. Acestea sunt simboluri complicate care semnifică concepte, precum dragostea, prosperitatea, binecuvântarea, frumuseţea sau multe altele.

5. Japonia

Tatuajele japoneze, foarte asemănătoare cu cele chinezești în ceea ce privește structura, limbajul, simbolurile și modelele, ajung să fie asociate de cele mai multe ori cu infracționalitatea deoarece tatuajele au fost interzise în sec. 19 de către guvernul japonez. Chiar și astăzi, persoanelor tatuate expansiv le este interzis să pătrundă în anumite spații publice.

6. SUA

De la tatuajele nativilor americani până la cele desemnate culturii pop sau cele patriotice, America prezintă o gamă diversă de modele. Designul asociat nativilor americani include motive diverse, precum dreamcatcher, pene de vultur și săgeți, pe când tatuajele locuitorilor din Hawaii includ creaturi mitice, animale, zei, motive florale sau marine.

7. India

India este faimoasă pentru unicitatea tipului de artă corporală practicat – henna. Procesul implică colorarea mâinilor sau picioarelor cu o pastă pigmentată ce provine din frunzele de henna. Acestea sunt tatuaje temporare și includ modele complicate, dantelate, culoarea variind de la portocaliu la maro profund. Odată strict un obicei al cununiilor, aplicarea tatuajelor cu henna a devenit acum o chestiune opțională.

8. Thailanda

Un aspect unic al culturii Thailandeze nu constă doar în colecția distinctă de simboluri și scrieri ce formează tatuajele, dar și procesul în sine: acele sunt atașate de crengi de bambus, iar cerneala este introdusă în piele prin lovituri ale mâinii. Comparativ cu alte stiluri de tatuaje din lume, aceast tehnică este considerată a fi mai puțin dureroasă, dar mult mai îndelungată ca timp, în funcție de dimensiunea tatuajului.  

9. Irlanda

Irlanda are propria sa istorie a tatuajelor bogată în moștenire culturală. Cele mai uzuale simboluri irlandeze întâlnite în cazul tatuajelor includ imagini celtice, Claddagh sau chiar motive Shamrock.

10. Egipt

Hieroglifele egiptene includ numeroase simboluri care ilustrează concepte precum renașterea, unuinea bărbatului cu femeia, procția, etc, acestea fiind incluse ulterior și în tatuaje.

11. Mexic

Istoria tatuajelor mexicane este influențată de moștenirea politică și religioasă a acestei culturi. Practica tatuării în Mexic își are originile în sec. 12 și a ilustrat mereu mândria față de originile culturale ale fiecărui individ. (ex: tatuajele Aztece).

Sursă: guiddo

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate: